Ce am mancat de sarbatori cu 30 ml de stomac?

Hello!
Scuze pentru absenta din ultimele zile, dar m-am gandit ca ar trebui sa treaca putin sarbatoarea Craciunului (sa termin de mancat ;))) si apoi sa va mai povestesc din aventura mea catre greutatea ideala.
Voi devia putin de la etapele slabitului, pe care mi-am propus sa vi le prezint in ordine, si am sa va spun cum e sa mananci: sarmale, caltabos, carnati, muraturi, cozonac, ciorba de porc, dulciuri, lebar, toba, slaninuta, ceapa, friptura etc, cu 30 ml de stomac.

Ei bine, prima zi:
Craciunul. Toti ai nostri ne asteptau, evident, la masa.
Prima oprire… Ai mei. De cand am pasit in cartier, ne-am lovit de mirosul de mancare (care, va spun sigur ca, nu avea cum sa fie mai puternic la altcineva in casa, decat la ai mei). Am reusit sa trecem repede peste faza cu cadourile pentru ca, evident, asteptam nerabdatori sa mancam. 🙂 Ca in fiecare an, s-au pregatit cu: carnati de casa, salate, sarmale, fripturi si toate cele trebuincioase gurii la mare sarbatoare. Fiind prima oprire si fiindu-mi pofta kilometrica, m-am infipt in aperitiv. O fasie de toba de un deget grosime, din care am mancat jumatate, un pestisor murat si cam atat. :)). A trecut in jur de o ora. Aduce mama sarmale si carnati. Am taiat o felie de carnat si am luat o sarmaluta, din care am mancat jumatate. A mai avut si tort, dar nu am mai reusit sa-l „dovedesc” si pe ala. 🙂

A doua oprire (aceeiasi zi):  La Nasi. Ne place foarte tare cand mergem acolo, pentru ca ne umplem de energie pozitiva si nasa incearca sa gateasca tot ce e nou. :)) Ii iese. Noroc ca ajung la timp. :))) Deci, cum spuneam,  friptura, fripturã… Carnatii, carnati s.a.m.d. Evident ca nu puteam refuza. Am taiat o bucatica de friptura, din care am mancat 2 guri si la desert am reusit si o lingurita de prajitura. Ne-am grabit putin pentru ca trebuia sa ajungem la Constanta si eram deja obositi, dar ce sa vezi…?!?

A treia oprire: Acasa, la socrii. Mama lui Alex are un talent deosebit in a te invita la masa. Este bucatar si de aici intelegeti ce spun. Face o mancare delicioasa si reuseste, de fiecare data, sa te convinga sa iei „macar o bucatica”.
Sincera sa fiu, nu mai tin minte daca am mancat ceva, dar cred ca de aceasta data, am reusit sa spun NU si NU sa ramana. :)))

A doua zi de Craciun:
A patra oprire… La sora mea….
Aici pregatirile sunt ceva mai speciale decat de obicei, pentru ca avem un bebe frumos, de un an si jumatate, care ne umple inimile tuturor. Dupa ce ne-am amuzat copios pe seama lui, dupa ce si-a primit cadoul, ne-am asezat la masa. Am mancat din aperitiv o feliuta de toba, una de lebar si 2 lingurite de salata de ciuperci cu usturoi.
La vreo 2 ore distanta, am mancat putina friptura ( 2 guri).
La alte 2 ore, am mai mancat o lingurita de salata si o sarmaluta (le face foarte mici).

A cincea oprire a fost la prieteni. Aici ne-am delectat cu niste slaninuta cu ceapa si un joc (Activity) foarte distractiv. Am mancat 2 bucatele de slanina cu 2 feliute de ceapa. 🙂

A treia zi, deja am zis ca nu mai pot sa mananc…

Deja simteam ca mancasem cat un porc. Un porc mai mic, ce-i drept, dar tot porc ii zice. :))
Am bagat insa, niste ciorba acra, sa mearga dupa atata porc… Am reusit 250 ml intr-o ora, apoi nu mai tin minte exact ce am mancat, pentru ca am intrat in normal (va povestesc in postul urmator ce inseamna normal).

Urmeaza revelionul si o vacanta bine meritata in Maramures. Hai, ca de revelion voi canta si nu voi avea timp sa mi se faca pofta de mancare… dar in Maramures, n-as prea crede ca nu voi avea timp. :)) Cu toate bunatatile de acolo cred ca … pfoai, mai bine va povestec atunci cand ma intorc. :))

Oricum, cu toate ca am mancat cat un porcusor (hai, fie!), cred ca am mai dat jos un kg. :))

Concluzia, dragii mei operati si viitori operati, este ca te poti bucura de placerile culinare ale sarbatorilor, chiar daca ai o chestie careia medicii inca ii spun stomac.
Chiar daca poti sa mananci foarte putin, simti ca ai mancat la fel de mult, cat au mancat oamenii cu care stai la masa… Diferenta este ca ei chiar au mancat aproape un porc. :))
Acestea fiind spuse, va dau intalnire anul viitor. 🙂

Va urez in continuare sarbatori frumoase, un an exceptional si mancati cu cap! 🙂

Cat am „reusit” sa ma ingras inainte de operatie…

Hellooooo!
Mai intai de toate, va multumesc din suflet pentru ca sunteti aproape si ca printre cumparaturile de Craciun, va faceti timp sa aruncati un ochi si pe blogul meu. 🙂
Asa cum sper sa va obisnuiti, astazi veti citi despre ce nu e bine sa faci inainte de operatia de  micsorare a stomacului.

Dupa cum va spuneam zilele trecute, m-am luptat toata viata cu kg in plus, iar anul trecut, prin luna noiembrie, am decis sa ma operez.
Tin minte si acum cand am sunat in callcenter. Tocmai ce imi gasisem luneta sparta la masina, in parcare. Ce poate fi mai minunat in prag de sarbatori decat sa te scuture service ul de 5 milioane, din vina unui bou?

(Macar de ar fi luat ceva din masina… Soc, era intact inauntru :))) In fine, intru in masina, cu luneta noua si zic in gandul meu: o operatie ar fi exact ce-mi trebuie :)))
Caut pe internet si gasesc fix pe prima pagina: Spitalul Ponderas – chirurgie metabolica. Zic: gata, asta e!
Sun in callcenter si imi raspunde o voce feminina foarte draguta. „Buna seara, ati sunat la spitalul Ponderas. Cu ce va pot fi de folos?” ( textul standard, dar cald si dragut de data asta)
„Buna seara, domnisoara! Sunt grasa, nu ma mai suport si vreau sa slabesc ieri, daca se poate!”
” Hahaha, am inteles! Stiti despre ce este vorba? Doriti o programare? La ce doctor doriti?”
Deoarece in secunda respectiva habar nu aveam cati bani am in buzunar si daca voi putea ajunge sa fiu operata :))) am intrebat costurile. Mi s-au spus, iar eu zic:” Ok, trimiteti-ma la doctorul pe mana caruia v-ati lasa dvs.”
Asa am ajuns la dr. chirurg Bogdan Smeu. Un om cald, cu o privire blanda, care iti da incredere inainte sa apuci sa spui ceva!

Dupa discutia cu domnul doctor, am venit la analizele preoperatorii. Intr-o marti. M-au cantarit. Avem 97 de kg. Ce sa spun?! Am avut un soc… Desi m-am luptat o viata intreaga cu kg, atat de multe nu avusesem. Toate bune si frumoase, trec de analize, ajung la receptie sa achit si ma intalnesc cu buna mea prietena, dr. nutritionist diabetolog Oana Dumitrache. Nu mai vorbisem cu ea de ceva timp si habar nu aveam ca lucra la Ponderas. M-am bucurat sa o vad si sa stiu ca am un om acolo in care era clar ca aveam incredere.

Urmeaza programarea la operatie, merg cu doctorul la asistente sa facem programarea pentru interventie…. Stiind ca vine Craciunul (si ca nu ma pot abtine NEAM de la nimic), ca nu aveam bani si ca voiam sa cant de revelion, am decis sa programam operatia pentru sfarsitul lui ianuarie.

Eh, acum incepe zapaceala. :)))
Stiind ca ma operez si ca evident, voi slabi oricum, nu?! Am inceput sa imi fac de cap intr-un mod in care nu ma recunosteam nici eu. In viata mea nu am fost atat de neatenta la ce mananc. V-am zis, chiar daca am fost grasa, m-am mentinut si eu la un anumit numar de kilograme. Greu, ce-i drept, dar reuseam sa am grija macar acolo 60 %, la ce mancam.

Fratilor, am mancat cat pentru 2 ani in 2 luni. Orice, oricand si mai ales oricat! Ma operam, nu?
Slabeam, nu?
Inainte cu 2 zile de operatie, au inchis Mc Donald’s ul din Brancoveanu, nu mai aveau mancare si pentru alti clienti.
Asta ca sa intelegeti cat de mult pot iubi eu mancarea si cat de fericita sunt cand mananc.

Am ajuns la sfarsitul lui ianuarie cu 13 kilograme in plus fata de momentul analizelor … Da, da,  13 kilograme IN PLUS:) Eram o bila mergatoare. :)))
Am fost, inainte de operatie, la munte. Mi-a fost frica sa ma urc in telescaun… Stiti ce zic! 🙂
In fine, fac haz de necaz acum, dar ideea este ca nu este ok ce am facut.
Din pacate, mi-am dat seama prea tarziu ca acele 13 kilograme puteau sa nu existe si sa nu le pun niciodata. Da, intr-adevar, le-am dat jos, dar puteam incepe  sa slabesc de la 97, nu de la 110… Era mai simplu.

Asa ca, dragii mei grasuti frumosi (pt ca ca noi toti cei grasuti suntem foarte frumosi), daca va hotarati sa va operati, nu faceti greseala mea. Ori nu asteptati atat intre analize si interventie, ori incercati sa va infranati, ori intre hotarare si interventie… nu faceti pauza. 🙂
Voi reveni cu lucruri interesante. 🙂

Va pup si va urez sarbatori frumoase si linistite! Si mancati cu cap! 🙂

IMG-20151221-WA0000IMG-20151221-WA0002IMG-20151221-WA0001IMG-20151221-WA0004

Dupa 24 de ani, am decis sa ma operez

Salutare!

Inainte de toate, sunt foarte placut surprinsa de faptul ca am primit un numar impresionant de mesaje, ca sunteti cu ochii pe mine si pe activitatea mea, ca va intereseaza cum am slabit si ce m-a motivat si ca nu m-a judecat nimeni, inca :))))
Sincer va spun, am stat sa ma gandesc un pic la ce voi scrie in postarea numarul 2. Mi-ar placea sa va starnesc curiozitatea si sa reusesc sa raspund tuturor intrebarilor pe care le aveti legate de subiect. Mi-este putin greu sa fac asta, dat fiind faptul ca nu stiu sa scriu la fel de bine ca un jurnalist… Care, nu-i asa? A facut o facultate pentru asta. Dar, pana la urma, nu asta este ideea. Ideea este ca imi doresc sa imi astern gandurile si nu vreau sa se umple de praf prin biblioteca. Incerc sa ajut. Sper sa-mi si iasa.
Va spuneam de titlu. Vreau sa va povestesc putin din ceea ce m-a motivat sa-mi tai stomacul si cat mi-a luat sa ma conving (nu, nu 24 de ani:))) Ei bine, pe tot parcursul vietii, am fost un om supraponderal. M-am luptat cu cea mai buna prietena a mea, mancarea. Este ca atunci cand iubesti pe cineva din tot sufletul si nu il poti avea. De fapt, mai bine zis, ca si cum cel pe care il iubesti este cu oricine altcineva in afara de tine. Tu stii ca il poti avea oricand, dar mai stii ca te poate rani si iti poate provoca doar rau.

Asa m-am luptat eu sa imi alung „iubirea” … in jur de 24 de ani. Din pacate, am pierdut lupta si m-am indragostit nebuneste. Eram nebuna de iubire. Oriunde ma uitam vedeam „iubire”.

Stiti si voi, omu se abtine cat se abtine… Dar pana cand?

M-am nascut cu 3.200 kg . Asa mi-a spus mama. Sincer, tind sa nu o cred, dar in fine. :))

Am fost un copil dorit si imbatat de dragostea parintilor si a bunicilor. Stiti cum se lauda parintii cu copiii lor in primele luni de viata? Va spun eu.

„Vai, am un copil extraordinar, e atat de cuminte si mananca, continuu. E perfect sanatos”

Serios?! Eu nu sunt de acord cu treaba asta. Ok. Copil, copil, dar mai avem si stop.

Din pacate, eu fac parte din copiii astia sanatosi! Nu va ganditi ca ii condamn pe ai mei. Nu! Au facut tot ce au stiut ei ca e mai bine pentru mine, iar cea care a suferit poate mai mult decat mine din pricina asta, este mama.

Crescuta mai mult de bunica mea (pe care o ador, by the way), am „reusit” in copilarie sa am un apetit fantastic si sa mananc de placere. Lucru pe care nu va sfatuiesc sa il faceti cu viitorii vostri copii! De obicei, un copil gras si indragostit de mancare, va fi un adolescent gras, un tanar gras, adult s.a.m.d. Asta in cazul in care nu zice la un moment dat STOP! Acest stop, daca nu esti foarte ambitios, poate tine o saptamana, doua… Si gata.

Mi-am adus aminte, scuze. Stiti cat de greu e sa fii marginalizat de copiii de la bloc, doar pentru ca esti un copil gras? Pentru ei, cei normali, cu greutate normala, este ciudat sa se joace cu o bila. Poate doar sa stea in poarta, la fotbal (da, asa ma jucam si eu cu ei). Sau sa stea sa priveasca de jos in timp ce prietenii se urca in copac si culeg corcoduse (imi mai pasau si mie cateva, la insistente). Sincer, acum imi vine sa rad de intamplarile astea, dar atunci plangeam de multe ori.

In fine, vorbeam de altceva.

Am crescut, mi-am ales o meserie frumoasa. De fapt, m-a ales ea pe mine. Muzica.

Am studiat, am cantat, am fost prin toata lumea la concursuri si festivaluri, am castigat o gramada de premii etc… Si ce folos? Aici (in Romania) nu ma baga nimeni in seama pentru ca eram grasa. Oriunde mergeam mi se spunea asta: „Esti foarte buna, canti foarte frumos, dar mai slabeste”.

Ok.

Si am inceput. Tin minte ca mama platea o vecina (de varsta mea), sa vina si sa sara coarda cu mine, pentru a fi motivata (singura nu era chip sa ma misc). Ii dadea cam echivalentul la 5 lei in fiecare zi… Eu nu stiam asta, am aflat mult mai tarziu si m-a bufnit si rasul si plansul in acelasi timp…

Am tinut diete disociate, am inceput sa alerg prin parc (tot cu cineva) … Incepusem sa slabesc. Am tinut-o asa o perioada, pana mi-am adus aminte de prima dragoste- mancarea. Si am inceput sa ma ingras din nou.

La sfarsitul liceului, mi-am spus ca muzica nu e de mine… Ca nu voi reusi niciodata sa fiu si slaba si sa cant bine in acelasi timp si am dat la medicina. Da, dupa 12 ani de muzica (sau chiar mai bine), am dat la medicina.

Veti rade acum… Am slabit la medicina… Ajunsesem cum sunt acum. Invatam noptile si mergeam la facultate de dimineata pana seara… Cand sa mananci? „O Cola si un Snickers, va rog”.

Cam asta era mancarea. Si inca un secret, in fiecare dimineata, pastila de slabit.

Am descoperit dupa ceva timp, cand au scos de pe piata produsul, ca acesta continea sibutramina… De aici deduceti singuri.

Am facut cam doi ani de medicina, apoi mi-am dat seama ca eu stiu sa cant…

Stiu sa cant, dar fara pastila, ma ingras…

Si m-am ingrasat. Da, imi asum. Nu am putut. Nu am reusit. Au urmat 4 ani in care am tot pus si am dat jos si tot asa…. Am incercat sa ma adun si sa ma autoconving ca daca nu slabesc, nu pot sa respir, nu pot sa urc scari, nu pot sa fac efort, nu pot sa merg in magazine sa imi cumpar hainele pe care mi le doresc si mai ales… Nu pot sa imi indeplinesc un vis!!! Au fost inca 4 ani de chin si lupta cu prima mea iubire…

L-am intalnit pe El. M-a iubit asa, m-a placut asa, m-a respectat asa. Dar cat?

Nu mai aveam respect de sine si nici pentru cei din jurul meu. Ma resemnasem si credeam deja ca voi ramane grasa, voi deveni si mai grasa si asa voi muri.

Apoi am auzit de operatia Gastric Sleeve. Am sa va povestesc in urmatoarele postari mai multe despre ea. Mi-am zis ca e ultima sansa… Am fost atat de nepasatoare toata viata, incat pana si astrele s-au unit si au zis… ”Hai, sa nu o lasam pe asta sa moara de obezitate.”
Acum sunt normoponderala si operatia de micsorare a stomacului a fost salvarea mea!

 

 

IMG_0154IMG_0155IMG_0156IMG_0157IMG_0158IMG_0159IMG_0164

Prima postare

Salutare.

Dupa cum vedeti, nu sunt extrem de inspirata pentru prima mea postare pe blog… ( vezi titlu) Important este ca o fac si stiu si unde vreau sa ajung cu acest blog.

Eu sunt Alina Dinca, un om simplu si ambitios, cu visuri mari si prieteni multi. Da, eu sunt aia, „una dintre grasutele de la Romanii au Talent” si aia de apare langa Smiley la Vocea Romaniei si da din maini in fata oamenilor care’si doresc acest titlu. Aia de canta in Quality Band si preda lectii de canto la Dorian’s Art, scoala de muzica a Danei Dorian. Asta doar asa, ca informatie, nu ca e foarte important cu ce ma ocup, pentru ca nu despre asta va voi povesti in majoritatea postarilor mele.

Unde vreau sa ajung de fapt? La voi. In acest blog vreau sa va povestesc despre cum este sa fii gras 25 de ani si sa ti se schimbe viata radical… Am sa va povestesc despre cum a decurs viata mea de om gras si cum e sa fii normoponderal. Apoi, am sa va povestesc si cum am ajuns asa si ce puteti face si voi, cei care inca sunteti in situatia in care am fost eu. Am sa va spun ce mananc, ce miscare fac, cum imi ocup timpul sa uit de mancare, ce socuri ai cand slabesti 18 kg intr-o luna, cum e sa iti simti coastele si oasele bazinului, fara sa iti imaginezi ca dai la o parte grasimea, cum nu ma mai dor picioarele pe tocuri, cat de usor urc scarile sau cum caut inca numere mari la haine si incep sa rad de fericire cand realizez asta… Etc

Am sa va mai povestesc si despre cum e in spatele reflectoarelor si ce faini sunt oamenii cu care lucrez, ce misto sunt unele vedete de fapt si ce prieteni buni pot fi. 

Am sa va spun multe, dar, pentru inceput, vreau doar sa va spun – Bun venit in lumea mea!

Astept sa stam de vorba, sa ma criticati, sa imi puneti intrebari si sa fim prieteni.

Ador sa vorbesc cu oamenii, sa-i ajut cu ce pot si daca nu pot sa-i ajut fizic, macar sa le spun ceva care sa-i ajute.

Eu sunt Alina, imi pare bine, tu?