Hello!
Revin cu o noua postare care, de data asta, se adreseaza in special celor care s-au operat la stomac si asteapta minunea.
Este foarte adevarat ca aceasta operatie FACE MINUNI. Este foarte adevarat ca slabesti vazand cu ochii si nefacand NIMIC… DAR v-ati intrebat vreodata care ar fi rezultatul final, daca ati pune un pic osul la treaba si nu ati mai sta sa va pice din cer? Este valabil si pentru mine.
M-am trezit in dimineata asta si mi-am zis ca 1 an de zile am stat ca porcu’ la soare, asteptand sa slabesc si sa nu se mai ofere nimeni sa ma taie de Craciun. Nu pot sa spun ca nu m-am miscat deloc in acest an, dar, cu siguranta, as fi putut sa o fac constant si sunt sigura ca as fi avut rezultate si mai spectaculoase. Problema e ca mi-am dat seama ca ma incurca operatia de la sani sa fac sport, momentan. Astept luna iunie ca pe o marire de salariu. Nu mi-am dorit niciodata sa fac sport si chiar ma uitam la cei care imi spuneau ca „Acest lucru face parte din viata mea si nu pot trai daca stiu ca nu am mers o zi la sala”. Pe bune?! Eu nu puteam trai daca stiam ca nu am mancat jumatatea cealalta de tava de lasagnia din frigider. Dar acum, sincer va spun, dupa ce vad cum arat la 61 de kg, imi doresc si mai mult. Imi doresc sa vad daca eu pot sa imi ajut corpul sa fie frumos. L-am ajutat sa fie dezgustator o viata intreaga, oare cum o fi frumos?
Citesc multe comentarii pe pagina mea si nu numai, in care oamenii sunt speriati pentru ca organismul lor stagneaza o perioada mai lunga sau slabesc foarte lent. Oameni buni, e cat se poate de normal. Nu va mai ganditi ca ati dat niste bani si acum asteptati minunea sa se coboare pe Pamant. Spuneam in postarile trecute, ca eu am stagnat 2 luni la 87 de kg. Eram in a treia luna post operatorie cand mi-am dat seama ca au trecut 2 saptamani si eu nu mai slabesc. E adevarat ca m-am speriat, dar mi-am revenit brusc atunci cand am aflat de la medici si alti pacienti, ca organismul nostru are si el personalitatea lui si ca ii ia un timp pana se obisnuieste cu modificarile pe care le facem noi fara a-i cere parerea.
Acum, dupa un an de la operatia de gastric sleeve, de prin ianuarie mai exact, am ramas la aceleasi kg… 63 kg. Am zis si eu… Gata, a trecut anul, am slabit 47 de kg, asta e. De acum incolo, Dumnezeu cu mila. Ieri m-am urcat pe cantar, cu tot cu tzatze (ca, deh!) si ce credeti?! Am 62 imbracata, incaltata, mancata, bauta si cu tzatzele din dotare care cantaresc in jur de 650 gr. Eu am zis cu indulgenta 61, desi cred ca sunt mai putine. Deci, organismul meu inca vrea sa mai scape de cateva kg, doar ca i s-a luat si lui sa munceasca singur si atunci vine la munca part time. Pai, unde sunt 10-12 ore pe zi si unde sunt 4? Pai, ce-ai facut Bobita? Asa ca am hotarat sa ma angajez si eu 4 ore, sa pot sa suplinesc ceea ce organismul meu a facut 1 an continuu.
In concluzie, dragii mei operati si viitori operati, NU VA MAI FACETI GRIJI! Organismul face ceea ce ii ceri, doar ca, la un moment dat, are si el nevoie de o pauza, oboseste. Dati-i un pic de ragaz. Incercati sa il ajutati, mancati mai sanatos si mergeti macar pe jos mai mult, daca nu aveti timp de sport, dar ajutati-l! Nu mai plangeti ca nu slabiti, daca nu faceti macar minimul de efort. Vorbesc si pentru mine acum si incerc sa ma autoconving de treaba asta.
Sper din toata inima sa va fie de folos cuvintele mele si sa imi scrieti in continuare. Va raspund cu tot dragul si incerc sa va ajut cat pot. Stiu cat de greu e si stiu si cat de putin a ramas pana cand voi fi multumita 100% de corpul meu. De acum, mingia e la mine .
Nu uitati, unde-s 2, puterea creste (tu si organismul tau).
